Elevii de la „Dimitrie Negreanu” au organizat un târg caritabil la care au vândut zacuscă, negrese, compot și multe dulciuri. Gestul lor a fost lăudat de Vlad Plăcintă.
„Instinctiv ne gândim la ce e mai rău când auzim aceste cuvinte. Astăzi, însă, categoric NU! Azi, tinerii ne arată că vârsta nu e altceva decât un număr și că nu contează cât de puțină experiență de viață ai ca să poți fii OM”, şi-a început Vlad Plăcintă postarea prin care se arată uimit de spiritul elevilor de la Dimitrie Negreanu.
Copiii au arătat adevăratul spirit al Crăciunului, acela de a dărui. Împreună au organizat un târg caritabil la care au vândut zacuscă, negrese, compot și multe dulciuri. La final au ales să doneze cei 4.000 de lei strânși Ecaterinei Giagu, o fetiță de 8 ani care suferă de cancer pulmonar.
Gestul acestor tineri este cu adevărat demn de laudă și ne îndeamnă să avem și noi aceeași bucurie – bucuria de a dărui viață, de a oferi din puținul nostru pentru cei care au nevoie disperată de sprijin. „Mai mult ca oricând, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, putem fi mâinile lui Hristos întinse spre cei loviți de boli cumplite. Lumina Crăciunului poate străluci în orice suflet, de orice vârstă, iar așa cum spunea fosta mea profesoară de fizică: „De unde dai, Dumnezeu îți va da!” Sărbători fericite și felicitări tuturor donatorilor de pretutindeni!”, a postat Vlad Plăcintă.