O echipa multidisciplinară din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, formată din medic de urgenţă, medic ATI, neurolog, radiolog intervenţionist, a reuşit să trateze cu succes, vineri, primul caz de accident vascular cerebral ischemic acut trimis de colegii din Spitalul Judeţean Botoşani.
„Pacientul de 72 de ani s-a prezentat în timp util (1 oră şi 30 de minute) la UPU Botoşani, unde medicul neurolog a pus diagnosticul de accident vascular cerebral ischemic acut şi a iniţiat tratamentul medicamentos (tromboliza) pentru dizolvarea cheagului. Diagnosticul imagistic suplimentar prin angioCT a vaselor cerebrale a arătat, însă, înfundarea unui vas mare (artera carotidă internă), ce a impus, conform protocolului naţional de AVC, transferul către o unitate spitalicească ce poate rezolva cazul endovascular prin trombaspiraţie/trombectomie, cel mai apropiat fiind Spitalul Judeţean Suceava.
Pacientul a fost dus imediat după sosirea în UPU la sala de angiografie a SJU Suceava, unde după 45 de minute, porţiunea din creier care era ischemiată a fost revascularizată, având astfel şanse mari de recuperare a deficitului iniţial. Eforturile medicilor au fost răsplătite când deja la 24 de ore pacientul era conştient, cooperant şi cu minim deficit motor.
Timpul a fost factorul esenţial pentru că pacientul să poată beneficia de această procedură (6 ore de la debutul simptomelor) şi de a avea şansa ca până de sărbători să fie iarăşi în mijlocul familiei”, a transmis doctor Mihai Creteanu Jr. medic primar radiologie intervenţională.
Ce este accidentul vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este întrerupt sau redus, privând ţesutul cerebral de oxigen şi nutrienţi, conducând la deteriorarea sau moartea celulelor cerebrale după doar câteva minute.
Un accident vascular cerebral poate fi cauzat de blocarea circulaţiei sangvine la nivelul unei artere (accident ischemic) sau ruperea unui vas de sânge (accident hemoragic). Unii pacienţi pot prezenta doar o întrerupere temporară a fluxului de sânge (atac ischemic tranzitoriu) care nu provoacă leziuni permanente.
Intervenţia rapidă în cazul unui accident vascular – un factor vital
Tratamentul în cazul accidentului vascular cerebral ischemic acut constă în tromboliza sistemica, în primele 4-5 ore de la debutul simptomatologiei în absenţa contraindicaţiilor. Totuşi principalele limite ale acestui tratament sunt fereastra terapeutică îngustă şi eficienţă redusă în cazul ocluziei arterelor de calibru mare precum şi faptul că acest tratament este contraindicat la pacienţii cu risc crescut de complicaţii hemoragice.
În aceste cazuri intervine radiologul intervenţionist prin diverse tehnici care includ tromboliza farmacologică intraarterială şi trombectomia mecanică prin intermediul unor dispozitive de extracţie a trombului. Fereastra terapeutică pentru realizarea acestor intervenţii este cuprinsă între 6 şi 12 ore în funcţie de teritoriul în care se dezvoltă accidentul vascular.
Adresabilitate uriaşă pentru astfel de tratamente
În ultimul timp a crescut adresabilitatea Centrului de Radiologie Intervenţională a SJU Suceava pentru proceduri că trombaspiraţie/trombectomie în caz de accident vascular ischemic, angioplastii/trombaspiratii în cazul trombozelor acute de fistule arteriovenoase la pacienţi dializaţi, trombaspiratie în caz de tromboza venoasă profundă acută, cel mai frecvent fiind solicitaţi pentru pacienţi de la Piatra Neamţ, Roman, Brăila, Galaţi.
În cursul acestui an au fost realizate 640 de astfel de intervenţii.