naltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu părintele Efrem Vatopedinul vor ajunge luni, 19 decembrie, la Mănăstirea Zosin. Tot luni cei doi vor participa şi la concertul de colinde organizat de Protopopiatul Botoșani, unde, de asemenea, starețul athonit va ține un cuvânt de folos.
Potrivit doxologia.ro, vizita de la Botoşani face parte dintr-un periplu organizat în judeţele din zona Moldovei. Astfel, sâmbătă ÎPS Teofan şi părintele Efrem Vatopedinul au poposit la Mănăstirea Agapia din județul Neamț. Vizita părintelui Efrem la mănăstirea Agapia a fost prilejuită de o sinaxă cu monahii și monahiile din județul Neamț. Părinții și maicile ce au participat la întâlnirea cu starețul athonit au putut adresa întrebări privitoare la viața duhovnicească din mănăstiri.
Aflat pentru întâia dată în Arhiepiscopia Iașilor, arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, va poposi timp de trei zile în eparhia moldavă.
Duminică, programul starețului Efrem a cuprins Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană și concertul anual de colinde al Mitropoliei.
Cine este Părintele Efrem Vatopedinul
Părintele Efrem Vatopedinul provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A absolvit în 1978 şi s-a întors în Cipru unde, în 1979 a fost numit profesor la Şcoala Bisericească „Apostolul Varnava” din Nicosia.
În 1981 a hotărât să devină monah la Sfântul Munte, intrând în obştea lui Gheronda Iosif. A fost hirotonit diacon în 1983 şi preoțit în 1984. După ce a fost ales egumen la Vatoped, Părintele Efrem a preluat administrarea mănăstirii şi îndrumarea duhovnicească a monahilor acesteia.
În timp foarte scurt, Gheronda Efrem a reuşit să reaşeze din punct de vedere liturgic și tipiconal mănăstirea. Acesta a restaurat-o în cea mai mare parte, conservând vechile odoare şi întreaga ei zestre materială. Mănăstirea, care astăzi numără peste 110 monahi, a ajuns să fie cel mai mare așezământ de călugări din Grecia.