Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și fiecare om este preocupat să petreacă cât mai mult timp cu cei dragi și să le ofere cadourile potrivite. Bunicii care frecventează Centrul de zi pentru persoane vârstnice Dorohoi s-au gândit să le ofere copiilor și nepoților cel mai de preț dar – siguranța. Acesta a fost și motivul pentru care și-au dorit să se întâlnească, vineri, cu pompierii botoșăneni.
Folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze, verificarea și curățarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului, verificarea sobelor și alimentarea acestora cu materialele combustibile potrivite, evitarea supraîncărcării sobelor, instalarea în locuințe a unor detectoare de incendiu, modul de comportare în caz de cutremur și prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sunt aspectele abordate pe timpul acțiunii de informare și educare preventivă.
Beneficiarii centrului au primit pliante din cadrul campaniilor „RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Siguranța NU e un joc de noroc!”, „Scăpări de gaze” și „Un cămin sigur pentru copilul tău” cu următoarele recomandări:
– verificați, curățați și reparați coşurile de evacuare a fumului;
– verificați sobele și alimentați-le cu materialele combustibile potrivite;
– evitați supraîncărcarea sau supraîncălzirea sobelor;
– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– nu utilizați instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
– nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
– verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
– la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
– asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
– asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
– instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăderile accidentale de gaze;
– supravegheați copiii în permanență! Aveți grijă să nu se joace în apropierea aragazului, a plitelor sau a altor aparate electrice aflate în funcțiune;
– pătrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
– nu lăsați la îndemâna copiilor vase cu lichid fierbinte;
-asigurați ferestrele, ușile pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon;
– acundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele.
– nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu. Folosiți accesorii de protecție a prizelor.