joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTTineri trimiși în judecată după ce au intrat într-o casă. Aceștia au...

Tineri trimiși în judecată după ce au intrat într-o casă. Aceștia au furat bani și au distrus mobilierul

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt calificat, comise în luna august a.c., de doi tineri, de 19 și 26 de ani, din comuna Ungureni.

Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi, ar fi pătruns fără drept, în locuința persoanei vătămate, ar fi agresat-o și ar fi distrus obiecte de mobilier. Totodată, cei doi ar fi sustras peste 500 de lei din locuință.

Tinerii au fost reținuți pentru 24 ore, ulterior, față de aceștia fiind luată măsura arestului la domiciliu. Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...