Un botoșănean a fost salvat de o polițistă aflată în timpul liber. S-a întâmplat vineri când, agent de poliție Adelina Maftei, de la Secția de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, se afla în timpul liber când a trecut cu mașina pe lângă un cetățean care era căzut pe marginea străzii, în localitatea Drăgușeni.
Adelina a oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat cu bărbatul respectiv, întrucât acesta nu mișca, iar temperatura de afară era sub zero grade.
S-a apropiat de el, i-a adresat câteva cuvinte, a încercat să-l ridice, însă bărbatul era confuz. Ulterior, a solicitat intervenția unei ambulanțe, iar până la sosirea acesteia, l-a ajutat să se ridice și a stat alături de el pentru a se asigura că starea lui nu se înrăutățește.
Echipajul medical care a sosit în scurt timp i-a acordat bărbatului primul ajutor și l-a condus la domiciliu. În acest moment este în afara oricărui pericol.