Un bărbat din judeţ a avut parte de o moarte cumplită la câţiva metri de propria casă. Acesta a fost victima unui accident rutier, joi seara, în localitatea Păltiniș.
Victima este un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitate, care mai avea puţin şi ajungea acasă. Potrivit localnicilor, bărbatul ar fi mers la muncă la o fermă din sat, iar la finalul zilei a luat banii și a mers la bar. După ce a consumat câteva pahare, acesta a plecat spre casă. Pe drum, însă, s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, de-a latul drumului național care străbate localitatea Păltiniș. Pe fondul ceții dense și a întunericului, el nu a putut fi observat de șoferul unei autoutilitare Mercedes Sprinter, de 46 de ani care trecea prin zonă. Roţile maşinii au trecut peste trupul celui căzut pe asfalt.
Şoferul a oprit imediat şi a sunat la 112. O ambulanţă aflată în zonă a fost direcţionată imediat la caz, însă din păcate victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Au fost efectuate manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul la faţa locului. Tot mai mulţi pietoni din judeţ au parte de o moarte cumplită după astfel de accidente.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis în acest caz o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.