Alertă maximă la Dorohoi după ce o autoutilitară a rupt o țeavă de gaz. Pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină într-o situație de urgență produsă miercuri seară. Asta deoarece erau degajări mari de gaz metan în apropierea stației de epurare din Dorohoi. Cauza degajării de gaz a fost un accident rutier produs de șoferul unei autoutilitare care a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o conductă de gaz.
Potrivit dorohoinews, la locul evenimentului, pompierii au ajuns cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, izolând zona. Circulația pe stradă a fost oprită până când alimentarea cu gaze naturale a fost sistată în zonă. O echipă a furnizorului de gaze a intervenit pentru remedierea avariei.