miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTBotoșănencele nu își mai pot dovedi virginitatea prin teste la cerere

Botoșănencele nu își mai pot dovedi virginitatea prin teste la cerere

Testarea virginității la femei, la cererea persoanelor fizice, va fi eliminată prin lege. Examinarea pentru constatarea virginității se va face numai în proceduri oficiale, doar la solicitarea autorităților. 

Un proiect de ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Justiției prevede ca practica testării virginității să fie eliminată pentru că generează efecte fizice și psihologice nefaste asupra femeilor. Anual, la Botoșani, sunt efectuate 3-4 astfel de testări la cerere. „În cursul anului 2021 au fost patru solicitări pentru examinare medico-legală în vederea stabilirii stării de virginitate. În prima jumătate a acestui an au fost trei examinări, două la cererea părinţilor, una din partea unei femei adulte. Costul unui certificat este de 50 de lei”, a precizat economista Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgenţă Mavromati.

Proiectul de ordin comun al MS și MJ vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.

De altfel, în ordin este inclusă și eliminarea prevederii legate de eliberarea certificatului medico-legal asupra stării de virginitate. Astfel, vor mai fi posibile doar stabilirea capacităţii sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanţe precum obţinerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate (văduvie), avort, naştere, lehuzie.

Măsură venită pentru a proteja femeile

Acum, o parte dintre examinările ce se pot face în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, se referă la constatarea virginității, capacității sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanțe precum constatarea virginității sau deflorării, viol, perversiuni sexuale, obținerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naștere, lehuzie. Așadar, examinarea genitală pentru constatarea virginității va mai fi posibilă doar la cererea organelor judiciare.

În această vară, Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” a emis o dispoziție prin care a stabilit eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice, la camera de gardă, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate a unei femei la nivelul institutului, începând cu data de 10 iunie 2022, și informarea solicitanților că examinarea medico-legală genitală se poate face acolo numai în procedura oficială, la solicitarea organelor de poliție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...