Un bărbat din judeţ a avut parte de un sfârşit cumplit. Acesta a murit după ce a fost sfâșiat de propriii porci.
Nenorocirea s-a petrecut în apropiere de minicipiul Botosani, în comuna Copălău, şi a fost descoperită sâmbătă după-amiază. Bărbatul, de 66 de ani, locuia în aceeaşi curte cu soţia sa, însă în case separate. Potrivit vecinilor, acesta mai avea uneori ieşiri violente şi din acest motiv locuia separat de soţie. Familia avea mai mulţi porci, iar sâmbătă dimineaţă familia bărbatului a vrut să vândă unul dintre animale. Când a intrat, însă, în coteţul unde erau cei trei porci, unul dintre membrii familiei a avut parte de o imagine de coşmar. Bărbatul a fost găsit căzut cu faţa în jos şi sfâşiat pe mai multe părţi ale trupului. Faţa şi bucăţi de carne de pe spate au fost sfâşiate de animalele din grajd.
Speriaţi, membrii familiei au sunat imediat la serviciul 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, dar şi unul de ambulanţă. Din nefericire, cadrele medicale nu au mai putut face nimic, bărbatul fiind decedat de câteva ore.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost preluat de medicii legişti pentru efectuarea unei autopsii în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Al doilea bărbat ucis de porci
Cazul vine la jumătate de an după o situaţie similară. În primăvara acestui an un alt bărbat a fost găsit sfâşiat de porcii din bătătură. Acesta a fost găsit în grajd, plin de sânge şi aproape fără suflare. A fost luat de o ambulanţă, dar a decedat la scurt timp la spital.