Aeronava SMURD a fost solicitată de urgență la Botoșani sâmbătă pentru a prelua un bărbat în stare gravă. În vârstă de 57 de ani, acesta a fost diagnosticat de medici cu infarct miocardic acut.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire a unei situații la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD, pe terenul UM 01189.
Ce este infarctul miocardic acut
Infarctul miocardic acut mai poartă denumirea de sindrom coronarian acut și reprezintă o urgență medicală care se datorează ischemiei țesutului miocardic (întrerupere a fluxului sangvin la nivelul arterelor coronare), urmată de necroză și pierderea funcției cardiace.
Cea mai frecventă cauză a infarctului miocardic acut este reprezentată de către obstrucția arterelor coronare (vasele inimii) datorată depunerilor de grăsimi la nivel endotelial (grăsimi depuse la interiorul vaselor de sânge) care determină stenoza progresivă a vaselor până la oprirea bruscă a fluxului sangvin într-un anumit teritoriu cardiac.