Joi, 24 noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, de 72 de ani, din comuna Cristinești, a părăsit în mod voluntar domiciliul, pe data de 15 noiembrie a.c., iar până în prezent nu a revenit.
Topală Corneliu are următoarele semnalmente: 1,60 m înălțime, 50 de kilograme, ochi căprui, păr șaten. Vestimentația la momentul plecării: pulover și pantaloni de culoare albastră, geacă lungă cu model camuflaj, încălțăminte din cauciuc, pe cap purta un fes de culoare albastră.
„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.