duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTProiect pentru sprijinirea învăţământului profesional demarat de Universitatea din Suceava. Vor beneficia...

Proiect pentru sprijinirea învăţământului profesional demarat de Universitatea din Suceava. Vor beneficia şi elevii din Botoşani

Universitatea ”Ştefan cel Mare” (USV) Suceava a făcut primii pași pentru introducerea învățământului în sistem dual, care presupune colaborarea cu agenți economici de profil, instituții de învățământ preuniversitar și unități administrative teritoriale din regiune. Recent s-a lansat competiția pentru finanțarea campusurilor duale la care USV dorește să participe ca reprezentant al unui consorțiu zonal.

Proiectul presupune realizarea unor clădiri cu laboratoare moderne în care să poată să-și desfășoare orele elevi și studenți din județele Suceava, Botoșani și Neamț. „Din consorțiul pe care dorim să-l realizăm pot face parte licee tehnologice și firme interesate să angajeze tehnicieni și ingineri. În acest moment toate liceele tehnologice au acceptat să facă parte din consorțiu. Dorim să atragem în consorțiu și firme din domeniile: IT, electronică, telecomunicații, electrotehnică, energetică, auto, aparatură medicală interesate să angajeze tehnicieni și ingineri bine pregătiți”, a declarat Marius Prelipceanu, lector universitar în cadrul universității din Suceava.

Elevi pregătiţi pentru piaţa muncii 

Rolul acestui consorţiu este acela de a creşte numărul de domenii de formare, de calificări și de absolvenți care să vină în întâmpinarea nevoilor de pe piaţa muncii. De asemenea se urmăreşte asigurarea unui parcurs educațional dual complet pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel preuniversitar. Ulterior elevii vor avea posibilitatea de a urma programele de învățământ terțiar dual.

Consorțiul este alcătuit din cel puțin patru tipuri de entități. Este vorba despre instituții de învățământ superior acreditate care au programe de studii în domeniul fundamental științe inginerești sau în domenii prioritare de dezvoltare a României, unități de învățământ profesional și etnic, unități Administrativ-Teritoriale (UAT) și operatori economici.

10 consorţii vor primi finanţare 

Ministerul Educației va selecta 10 consorții de învățământ dual pentru a le finanța cu fonduri UE aferente PNRR. Acestea vor fi sprijinite printr-o schemă de granturi, pe o perioadă de 3 ani școlari, între septembrie 2023- 30 iunie 2026, pentru a asigura condiții optime de formare profesională și pentru a oferi sprijin financiar procesului educativ din cadrul consorțiilor.

Practic, se vor subvenționa bursele și vor fi disponibile alte forme de sprijin, pentru atragerea în special a elevilor și studenților care au oportunități economice reduse și care, datorită ofertei constând într-un parcurs flexibil și continuu, vor putea sa obțină o calificare și acces la o instituție de învățământ superior de stat.

Elevi încurajaţi să meargă spre învăţământul profesional

În România, 56% dintre elevii din ciclul secundar superior (clasele IX-XII) sunt înscriși în sectorul învățământ profesional și tehnic (ÎPT), peste media UE de 48%. Prima promoție de absolvenți ai învățământului dual înregistra, în vara anului 2020, 1.847 de absolvenți certificați, pentru un total de 39 de calificări profesionale, de nivel 3, din 12 domenii de formare profesională. Dintre aceștia, doar 882 au continuat studiile pentru nivelul 4 de calificare.

Conform datelor din SIIIR, în anul școlar 2020-2021, 98.430 de elevi au fost înscriși într-o rută profesională de 3 ani, reprezentând aproximativ 17% din numărul total al elevilor de liceu.

Odată cu apariția rutei duale complete, se estimează o creștere a atractivității rutei profesionale, astfel încât, în anul școlar 2025-2026, să se înregistreze o creștere de până la 40% a numărului de elevi înscriși în ruta profesională (elevi din ÎPT, licee tehnologice, inclusiv ruta duală completă), în comparație cu numărul total de elevi de liceu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.9 ° C
3.9 °
3.3 °
92 %
1.4kmh
45 %
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...