spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTSfidare sau exces de zel. Șofer „taxat” de două ori de polițiști...

Sfidare sau exces de zel. Șofer „taxat” de două ori de polițiști în mai puțin de un sfert de oră

Caz ciudat înregistrat în județ unde un șofer s-a ales cu două sancțiuni, dar și cu un dosar penal, într-un interval de numai 15 minute. Ultima ispravă a comis-o chiar sub ochii polițiștilor, care l-au taxat imediat considerând gestul drept o sfidare. Acum bărbatul a ajuns în fața instanței de judecată și riscă să se aleagă cu o condamnare penală.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur

Șirul evenimentelor a început pe 19 februarie a.c., când bărbatul, Mihai H. din Săveni, a urcat la volanul unui VW Golf și a mers la locuința unei cunoștințe dintr-un sat din apropiere, unde a băut doi litri de bere. A doua zi dimineața, pe 20 februarie, a plecat spre Săveni, dar în satul Bozieni a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție pentru un control de rutină. Era ora 7,56, iar la verificarea cu aparatul etilotest s-a constatat că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice – valoarea testului de respirație fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Amendă dată de polițiști

Polițiștii l-au amendat cu 1305 lei pentru conducere sub influența alcoolului (n.r. – concentrația mică de alcool a făcut ca fapta să fie contravenție), iar polițiștii au dispus și măsura complementară a reținerii permisului de conducere. Așa se face că bărbatul s-a ales cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată și o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Polițiștii i-au atras atenția că nu mai are dreptul să conducă și chiar i-au spus să cheme pe altcineva care să urce la volan în locul său, după care au rămas în apropiere să vadă ce se întâmplă. Doar că bărbatul a pornit motorul, a efectuat manevra de întoarcere și a condus VW Golf pe o distanță de circa 50 de metri. Era ora 8 și 8 minute când a ajuns cu mașina în dreptul autospecialei de poliție, iar agenții rutieri l-au oprit din nou. A urmat o nouă testare cu etilotestul, care a indicat de această dată 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au întocmit un dosar penal pentru conducere cu permisul suspendat.

Audiat în anchetă, bărbatul a susținut că totul ar fi fost un exces de zel din partea polițiștilor întrucât el a efectuat manevra de întoarcere a autoturismului pentru a putea fi condus de șoferul chemat să-l înlocuiască. A luat această decizie deoarece drumul în zonă este îngust şi mărginit de şanţuri pe ambele părţi. În plus, a invocat Mihai H., nu a avut intenția de a circula pe drumul public mai ales că echipajul de poliţie se afla la câțiva metri de el şi că nu şi-a dat seama că ar putea încălca normele rutiere printr-o simplă manevră. Cu toate acestea, bărbatul a fost trimis în boxa acuzaților și așteaptă acum decizia instanței de judecată.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...