În data de 18 noiembrie, la Botoşani, s-a desfăşurat o ședință operațională între delegaţiile Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi-România şi reprezentanți ai autorităților de frontieră din Republica Moldova. Delegaţia română a fost condusă de comisarul şef Victor Mariniuc, șeful ITPF Iași, iar cea a Republicii Moldova de către șeful Direcţiei Regionale Nord, comisar de poliție Mihail Voiniţchi.
„Cele două delegații au analizat situaţia operativă înregistrată în aria de competență a ITPF Iași cu Direcțiile Regionale Nord, Vest și Sud, au evaluat modalitatea de supraveghere a frontierei de stat şi au făcut schimb de date cu privire la combaterea activităţilor infracţionale. De asemenea, s-a stabilit faptul că schimbul de informaţii dintre cele două autorităţi a contribuit în mod pozitiv la adaptarea dispozitivelor de supraveghere a frontierei în vederea coordonării demersurilor la frontiera de stat pentru diminuarea infracționalității transfrontaliere”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Reprezentanţii celor două state au concluzionat că activităţile de cooperare au avut continuitate şi s-au desfăşurat conform cadrului normativ bilateral, în vigoare. Pentru perioada următoare, cele două părţi au stabilit de comun acord continuarea activităților derulate în perioada precedentă, la nivel teritorial, şi au subliniat necesitatea intensificării activităților specifice de control al frontierei.
„Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat într-o atmosferă de colaborare şi înţelegere, în spiritul întăririi încrederii reciproce la frontieră, delegaţiile aducând mulţumiri pentru modul în care s-au desfăşurat lucrările şedinţei de lucru”, a adăugat Minodora Răcnea.