spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTTumoră gigant extirpată de chirurgii de la Maternitate

Tumoră gigant extirpată de chirurgii de la Maternitate

Medicii de la Secția de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Județean ”Mavromati” au extirpat din abdomenul unei femei o tumoră gigant, de peste 15 kilograme.

Botoșăneanca are 61 de ani şi este din Corlăteni. Potrivit spuselor acesteia, a început să aibă dureri şi să ia în greutate încă din anul 2014. A mai mers la alte spitale, în trecut, însă medicii i-au spus că riscă să moară pe masa de operaţii. Astfel, femeia a tot amânat intervenţia, până când aceasta a ajuns la Urgențe. S-a prezentat la spital, întrucât nu mai putea respira bine şi avea ocluzie intestinală, din cauza presiunii pe care o punea tumora pe organele interne.
Intervenția chirurgicală a avut loc marţi, echipa operatorie fiind formată din medicii Maria Olaru, Mariana Pitrop şi medicul anestezist Alexandru Podariu. „Tumora cântărea peste 15 kilograme. Este tumoră de ovar, iar operația a fost una grea, pentru că la o astfel de tumoră se poate opri inima brusc, dar a fost finalizată cu succes. Pacienta este în stare bună acum, se recuperează”, a declarat medicul Maria Olaru, de la Maternitatea Botoșani.

Aceasta este a patra tumoră, ca greutate, din istoria medicală a județului şi a doua operată în cadrul Maternităţii. Cea mai mare a cântărit 26 de kilograme şi a fost operată la Maternitate, de aceeași medici.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...