În perioada 12-13 noiembrie, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei.
Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat în baza planului de acțiune SAFE WATERS 2022.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 37 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1160 de lei. Totodată au fost indisponibilizate mai multe unelte de pescuit.
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi spun că astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.