spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTApă şi canalizare tăiate de meşterii de la drumuri. Locuitorii din Frumuşica...

Apă şi canalizare tăiate de meşterii de la drumuri. Locuitorii din Frumuşica stau de 10 zile pe uscat

Scandalurile de pe drumul Botoșani – Târgu Frumos continuă. La numai trei săptămâni după ce constructorii au fost nevoiți să refacă pe câteva porțiuni asfaltul abia turnat, a apărut o altă problemă. Constructorii care lucrează la modernizarea drumului au lăsat fără apă o comună întreagă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Este vorba de Frumușica, unde de mai bine de 10 zile nu mai curge nicio picătură de apă, din cauza unei avarii la conducta de aducțiune. Ba mai mult, din cauza lucrărilor făcute fără cap, muncitorii de la drumuri au afectat și rețeaua de canalizare dintre Frumușica și Flămânzi.

Ar fi vorba de deteriorarea unor cămine de vizitare și de ștrangularea conductei de canalizare cu diametru de 315 mm. Prin urmare, stația de pompare ape uzate nr. 4, care pompa apa din canalizare spre Stația de epurare Flămânzi, a început să refuleze, iar apele uzate au ajuns pe proprietățile din zonă.

„Le-am adus la cunoștință celor de la CNAIR”

Situația a fost confirmată de primarul comunei Frumușica, Constantin Bălășanu, care spune că problemele ar fi apărut chiar la începutul acestei luni, însă, deși aspectele au fost aduse și la cunoștința celor de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), situația nu a fost remediată.

„Ei (n.r. – constructorii de pe DN28B) au lucrat la o variantă ocolitoare, întrucât trebuie să reabiliteze podul de la ieșirea din Frumușica spre Flămânzi. Din câte se pare, când au făcut varianta ocolitoare, au deteriorat cu utilajele un cămin de vizitare și au ștrangulat conducta de canalizare din PVC. Pe noi ne-au sesizat cei de la Nova Apaserv, încă de la începutul săptămânii trecute, însă, deși le-am adus la cunoștința celor de la CNAIR, problema nu a fost remediată”, a spus primarul de Frumușica, Constantin Bălășanu.

Din acest motiv, cele câteva zeci de gospodării racordate la rețeaua de apă și canalizare nu mai pot beneficia de servicii. Totodată, după turnarea asfaltului pe DN 28B, constructorii nu au mai adus la nivel legăturile cu drumurile comunale. Din cauza diferenței de la un drum la celălalt, sătenii din Frumușica își distrug mașinile. Ar fi vorba de 25-30 de metri liniari, cu diferență de nivel, însă o parte dintre sătenii din Frumușica, care dețin autoturisme, au acuzat că și-au spart băile de ulei, și-au rupt roțile ori și-au distrus planetarele de la mașini.

Probleme după schimbarea șefului de echipă

Desele probleme de pe DN 28B par să aibă la origine modul în care este dirigintată lucrarea. Astfel, în vara acestui an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis primele certificate negative intermediare, iar pe lista celor care au primit o „bulină neagră” se afla inclusiv asocierea Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (fosta Aqua Parc SRL)-SC Mavgo Holding SRL-Vahoslav SK-Trameco SA, care execută lucrările pe drumul Botoșani – Târgu Frumos. Măsura a fost dispusă după ce consultantul a transmis un raport la CNAIR prin care a arătat starea necorespunzătoare a lucrărilor din șantier.

La scurt timp, însă, șeful echipei de consultanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, care supervizează investiția, Cătălin Iordache, a fost înlocuit cu Petru Tudorache. Decizia a fost luată de șeful DRDP, Ovidiu Mugurel Laicu, pentru că Iordache era prea exigent, după care au început problemele, drumul fiind avariat chiar înainte de a fi asfaltat în totalitate.

Lucrare făcută de firma unui baron din Neamţ

Ițele duc însă spre Ginel Vlasie, finul lui Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț. De altfel, în mandatele lui Ovidiu Laicu la șefia DRDP Iași, banii din întreaga Moldovă s-au dus prioritar către Neamț și către Vlasie. În 2013, Ginel a ieșit din firma Aqua Parc, care a fost preluată de tatăl său, după care societatea și-a schimbat denumirea și a devenit Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL. Doar că, tot în mandatele sale, Ovidiu Mugurel Laicu a promovat, permanent, doi oameni.

Pe Viorel Zacrețchi, de la Secția de Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, și pe Petru Tudorache, de la SDN Galați. Despre Zacrețchi s-a scris cum și-a construit vila cu angajații DRDP, dar, după ce a fost sancționat, el a fost promovat de Laicu.

Ba mai mult, în structurile DRDP Iași au ajuns să lucreze și fiul lui Zacrețchi, dar și nora acestuia. În schimb, Petru Tudorache, fostul șef de la SDN Galați, și-a făcut în trecut și el o firmă, tot pentru drumuri – Drum Construct SRL Galați – care de-a lungul anilor a câștigat milioane de euro din asfalt. Doar că acum, Petru Tudorache a fost numit de Laicu să supervizeze drumul spre Botoșani, drum construit de Ginel Vlasie.

Firma construieşte şi un pod în Neamţ

În paralel, firma lui Tudorache (n.r. – care a fost trecută însă pe numele altei persoane), construiește un pod la Girov, în județul Neamț, controlat de Arsene, firma fiind subantreprenor la o firmă coordonată de Vlasie. Deci firma lui Ginel Vlasie a câștigat licitația, dar i-a dat lucrarea societății controlate de Tudorache, iar Tudorache îl supraveghează pe Vlasie la Botoșani.

Toate aceste aranjamente apăreau menționate și în decembrie 2020, într-un raport de control avizat la vremea respectivă de Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR. Concluziile de atunci erau clare – Petru Tudorache reprezenta firma Drum Construct SRL Galați, deși era șef la SDN Galați. Firma era trecută pe numele unui văr primar, dar Petru Tudorache negocia contractele și le superviza. Corpul de control cerea sancțiuni disciplinare și invoca conflicte de interese și alte fapte posibil de natură penală. Doar că Petru Tudorache a fost suspendat din funcție câteva luni, iar apoi a revenit ca șef la SDN Galați, reactivat de Ovidiu Laicu.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...