Joi, 10 noiembrie, polițiștii locali au desfășurat acțiuni de prevenire și sancționare a botoșănenilor care au parcat mașinile neregulamentar. Potrivit datelor instituției, polițiștii locali au aplicat 12 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, opt au fost amenzi și patru au fost avertismente. Valoarea totală a amenzilor este de 11.500 lei. Au fost vizate zonele centrale, în special Piața Mare și Bulevardul Mihai Eminescu.
Mașini parcate la întâmplare, ridicate sau blocate
În cadrul acțiunilor desfășurate de Poliția Locală, autovehiculele staționate neregulamentar prea mult timp au fost ridicate sau blocate. Astfel, patru autoturisme parcate ilegal pe domeniul public al municipiului Botoșani au fost imobilizate prin blocarea roții, fiind deblocate ulterior după plătirea taxei. De asemenea, două mașini au fost ridicate. Dintre acestea, un autoturism a fost luat de pe domeniul public deoarece staționa într-o stație de taxi.
„În continuare vom intensifica activitatea de control și verificare, pentru siguranța rutieră pe raza municipiului Botoșani”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
În ultimele două luni, polițiștii locali au aplicat sute de amenzi botoșănenilor care şi-au parcat maşinile neregulamentar. Potrivit datelor centralizate de instituție, în ultimele două luni polițiștii locali au aplicat 414 sancțiuni. Dintre acestea, 247 au fost amenzi și 167 au fost avertismente. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 74.080 de lei.