Edilii botoşăneni au continuat şi în acest an tradiţia premierii cuplurilor care au ajuns bucuria să sărbătorească 60, respectiv 50 de ani de la nuntă. Astfel, joi, a avut loc festivitatea de premiere în sala „Mihai Eminescu”. În cadrul ceremoniei au fost premiate 41 de cupluri care au sărbătorit 50 de ani de conviețuire și patru care au marcat 60 de ani împreună.
Primarul Cosmin Andrei le-a oferit cuplurilor diplome, flori și câte o sumă de bani, respectiv 500 de lei pentru cuplurile de aur și 1.000 de lei pentru cele de diamant.
„Atâția ani împreună! Și tot atâția ani de povești, experiențe plăcute sau mai puțin plăcute! Ani de respect, susținere și iubire! Avem atât de multe de învățat de la acești stimabili și stimabile domni și doamne pe care i-am premiat astăzi la aniversarea a 50 de ani, respectiv 60 de ani de căsnicie! Felicitările noastre sunt de prisos! Ne înclinăm!”, a transmis primarul Cosmin Andrei.