Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” vor susține o nouă reprezentație pe scena unui festival internațional desfășurat în Algeria. Astfel, în perioada 5-10 noiembrie, piesa „Să nu ne răzbunați” va fi jucată în cea de-a doua ediție a Festivalului Internaţional Feminin de Monodramă „Aicha Adjouri”, sub sloganul „manifestări de teatru… între scenă şi creativitate”. Festivalul este organizat de Teatrul Cortina – Societatea Creativă din El Oued – Republica Populară Democrată Algeria.
Spectacolul „Să nu ne răzbunaţi” a fost prezentat în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret al Teatrului „Vasilache”, la Festivalurile Internaţionale de Monodramă Bacău (2019), Mongolia – Ulan Bator (2019), Albania – Korça (2021), Ujhorod, Ucraina (2021), în Sharm El Sheik, Egipt (2021), Alexandria, Egipt (2022)
Adaptarea textului aparține lui Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor. Din distribuție face parte actrița Silvia Răileanu, voce text: Cezar Amitroaei; montaj şi procesare video: Florin Petrosceac.