spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTRemorcă radiată din circulație, oprită din drumul spre Republica Moldova

Remorcă radiată din circulație, oprită din drumul spre Republica Moldova

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu de autovehicule, remorca fiind radiată din circulație.

Aflați în misiune, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au oprit pentru control, duminică după-amiază (n.r. – 6 niembrie a.c.), în localitatea Stânca, un ansamblu de autovehicule format din camion și remorcă. În urma verificărilor specifice efectuate, cei din echipaj au constatat că remorca, ce avea aplicată o plăcuță cu număr de înmatriculare specific Danemarcei, figura ca fiind radiată din circulație de către autoritățile daneze din luna mai 2022.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...