Greșelile comise în cadrul operatorului de apă din județ trimit pe apa sâmbetei zeci de mii de lei. După ce anul trecut a deversat sute de metri cubi de ape uzate neepurate în pârâul Teasc, Nova Apaserv are de plătit o amendă uriașă, de 75.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată de către cei de la „Apele Române” în luna mai 2021, dar a fost contestată în instanță de reprezentanții operatorului de apă. Așa se face că decizia definitivă a venit abia pe 24 octombrie a.c., când Tribunalul Botoșani a dat dreptate celor de la „Apele Române” și au menținut amenda uriașă.
Întreg scandalul a avut loc pe 14 aprilie 2021, când angajații de la Administraţia Naţională „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă „Prut-Bârlad” au descoperit că la staţia de pompare ape uzate de la Tulbureni un canal a rămas deschis, iar apele fecaloid menajere erau deversate fără să mai fie epurate direct în pârâul Teasc. Cu ocazia controlului s-a mai constatat că staţia de pompare Tulbureni are în funcţiune doar două pompe de ape uzate, celelalte 4 pompe fiind defecte, iar peste pragul deversor se evacuau ape uzate neepurate cu un debit de cca 70 l/s (252 mc/h) prin intermediul canalului deschis betonat. Prin urmare, societatea Nova Apaserv a fost amendată cu 75.000 lei, sancțiunea fiind aplicată o lună mai târziu.
Sancţiune contestată de Nova Apaserv
Cei de la operatorul de apă au contestat, însă, procesul verbal întocmit de „Apele Române” și au invocat că vina principală pentru defecţiunile dese întâmpinate la staţia de pompare Tulbureni o poartă utilizatorii casnici şi agenţii economici „care folosesc impropriu şi iresponsabil sistemul de canalizare, deversând deşeuri de provenienţă animală şi vegetală, precum şi resturi specifice din domeniul construcţiilor, mase plastice şi polietilenă, deşeuri textile şi menajere”.
Ba mai mult, activitatea de la Stația Tulbureni este monitorizată permanent de personal calificat. A mai învederat că pompele submersibile beneficiază de revizii tehnice periodice şi a demarat procedurile pentru achiziţionarea de urgenţă a două pompe submersibile. Totodată, la mijloc ar fi fost și dificultăţile financiare pe care operatorul le-a întâmpinat încă de la finele anului 2019. Cu toate acestea, judecătorii au apreciat că abaterea a fost fără tăgadă, iar susținerile celor de la Nova Apaserv nu au fost probate. Ba mai mult, cei de la operatorul de apă ar fi recunoscut, indirect, aspectele constatate de cei de la „Apele Române”. Prin urmare, Judecătoria Botoșani a menținut amenda, la fel și Tribunalul Botoșani.
Conducerea avea alte priorităţi
Problemele de la Stația de pompare Tulbureni au fost înregistrate tocmai în perioada în care în Consilul Județean se dădeau lupte grele între formațiunile politice care și cum să preia controlul asupra operatorului de apă. Astfel, cei din PSD reușiseră să impună în Consiliul de Administrație de la Nova Apaserv patru noi membri – Mihaela Bâlbă, Andrei Beilic, Gabriel Atudoroae și Constantin Doru, doar că niciunul dintre ei nu avea cunoștințe în ceea ce privește activitatea specifică a operatorului de apă. Ba mai mult, fostul director general provizoriu, Gabriel Cîrlan, numit în februarie 2021 pentru a salva societatea, a fost înlocuit din funcție câteva luni mai târziu.
În luna septembrie a.c., Nova Apaserv a fost amendată și de Garda de Mediu cu 40.000 de lei, după ce comisarii de mediu au constat că operatorul de apă-canal nu a realizat în totalitate și la termen măsurile impuse la un control anterior ce vizase întreținerea și repararea rețelelor și sistemelor de canalizare-epurare. Astfel, operatorul economic nu deținea autorizație de mediu pentru rețeaua de canalizare extinsă, care preia apele uzate fecaloid menajere din localitatea Cătămărăști Deal. În plus, la data controlului, apele uzate fecaloid menajere erau deversate atât în Calea Națională cât și prin golirea de preplin într-un șanț colector deschis, pe raza municipiului Botoșani.