marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTPlimbări penale oprite de polițiști

Plimbări penale oprite de polițiști

Trei botoșăneni s-au ales cu dosare penale în ultimele 24 de ore după ce au fost opriți de polițiști în trafic.

Luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Independenței, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, întrucât acumulase numărul maxim de puncte de penalizare, ca urmare a abaterilor comise la regimul rutier.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul având acest drept suspendat.

Dosar penal pentru beție la volan 

Tot luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în orașul Săveni, o motocicletă, condusă de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Coțușca.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Șofer prins fără permis

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit în trafic, pe o stradă, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...