La 1864, în condițiile aplicării reformei rurale și a presiunilor făcute de către fostul domn al Moldovei, locuitorii siliștei Prisăcani (numită acum Sângeorți, după numele polcovnicului Sînjorj, care stăpânea jumătate de sat la 1812) sunt forțați să se strămute în vetrele altor sate de pe cuprinsul moșiei Flămânzi. Satul făcea parte acum din plasa Coșula, județul Botoșani.
Singurul țăran mijlocaș (cu doi boi) a primit 4 fălci de pământ, în timp ce 5 pălmași au luat un total de 12 fălci și 40 de prăjini. La 1902, în satul Prisăcani, de la plasa Coșula, județul Botoșani, trăiau 80 de familii cu un total de 465 suflete. Singura biserică era deservită de un preot și un cântăreț, în sat existând și o cârciumă. Locuitorii aveau 146 de boi și vaci, 31 cai, 334 oi, 41 porci și 61 stupi. După această dată, satul a cunoscut mai multe mutații administrativ-teritoriale, făcând parte, succesiv, din comunele Prăjeni (1921), Uriceni (1925), Flămânzi (1929), din nou Uriceni (1931), pentru ca din 1977 să revină în cadrul comunei, între timp oraș, Flămânzi. Locuitorii satului au fost în fruntea țăranilor răsculați la 1907, doi dintre ei fiind primii care l-au lovit pe Gheorghe Constantinescu, arendașul moșiei, care i-a lăsat să aștepte afară, în ger, aproape o zi fără a ieși să le vorbească. Nouă fii ai satului participanți la bătăliile din timpul Primului Război Mondial au consfințit, cu jertfa lor, marele act al unirii din 1918. Sacrificiul lor le-a adus urmașilor, văduve, orfani, nepoți, mult așteptatul pământ, 47 de săteni fiind împroprietăriți în urma legii agrare din 1921. Pe fronturile celui de-al doilea război mondial au murit nouă locuitori ai satului, alți câțiva întorcându-se invalizi. Reforma agrară comunistă din 1945 a dat 38,50 ha de pământ la 36 de locuitori, dar cotele obligatorii și sistemul întovărășirilor a risipit speranțele de mai bine ale țăranilor. În 1962, când ia sfârșit campania de colectivizare a agriculturii, toți țăranii se înscriseseră în GAC-uri.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
