Tânărul care a sustras maşina mamei sale şi pornit într-o cursă cu poliţia pe urme a fost reţinut. Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele tânărului, în vârstă de 19 ani, din comuna Dimăcheni. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis.
Potrivit poliţiştilor, marţi, în timp ce se deplasa pe drumul comunal, din localitatea Dimăcheni, tânărul nu a oprit la indicațiile polițiștilor rutieri, fiind necesară urmărirea sa pe o distanță de aproximativ 12 kilometri.
Ulterior, s-a stabilit faptul că nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras din curtea locuinței sale, fără aprobarea proprietarului.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.