spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTTragedie în timpul slujbei. O femeie a murit la biserică

Tragedie în timpul slujbei. O femeie a murit la biserică

Botoşănenii dintr-o localitate din judeţ care au participat, duminică, la Sfânta Liturghie au trecut prin clipe de groază. Asta deoarece unei femei i s-a făcut rău şi a căzut din picioare în timpul slujbei.

Tragedia a avut loc în comuna Ştiubieni. Femeie, în vârstă de 78 de ani a mers, așa cum făcea de ani de zile, duminica, să asiste la Sfânta Liturghie. La un moment dat, însă, femeii i s-a făcut rău și s-a prăbușit sub ochii credincioșilor. Alarmaţi oamenii au sunat imediat la 112.

La fața locului a fost trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanță, dar, din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru femeie, constatându-se decesul.

Trupul neînsuflețit al bătrânei a fost preluat de medicii legiști. Aceştia urmează se efectueze o autopsie pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Potrivit apropiaţilor femeia era cunoscută cu mai multe afecțiuni medicale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.8 °
50 %
9.4kmh
3 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...