spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTBărbat internat cu forța la Psihiatrie după o răzbunare nebunească

Bărbat internat cu forța la Psihiatrie după o răzbunare nebunească

Un bărbat a fost internat la Psihiatrie după ce şi-a bătut nevasta cu o găleată în cap.

Incidentul a avut loc în localitatea Havârna, în curtea gospodăriei pe care cei doi au împărțit-o ani de zile. Din cauza plângerilor femeii legate de agresivitatea soțului, acesta s-a ales cu un ordin de restricție. Astfel, conform legii, bărbatul nu mai avea voie să se apropie de femeie, însă acest lucru nu l-a oprit să îi facă din nou o vizită.

Imediat între cei doi a izbucnit un nou scandal, iar până la violenţă a fost doar un pas. Iritat de amenințările femeii cu apelul la Poliție, bărbatul a pus mâna pe o găleată și a început să o lovească. După ce şi-a descărcat nervii bărbatul a plecat.

Femeia a fost găsită ulterior, inconștientă, de către o vecină, care a apelat serviciul 112.

Victima a fost preluată de o ambulanță și transportă la Urgențe. „Pacienta a ajuns în spital cu multiple contuzii şi traumatisme la nivelul craniului în urma unei agresiuni. A fost stabilizată în serviciul UPU, după care internată în secția de chirurgie generală”, a spus un asistent din cadrul SJU.

Ulterior, bărbatul a fost internat în cadrul Secţiei de Psihiatrie. Potrivit poliţiştilor, acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea ordinului de protecție și lovire sau alte violențe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...