Joi, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat o activitate informativ-preventivă, cu elevii clasei pregătitoare ”Licuricii”, din cadrul Școlii Gimnazială nr. 6 Grigore Antipa, Botoșani.
În cadrul activității, copiii au fost învățați, prin intermediul unui joc interactiv, care sunt principalele reguli de siguranță personală și cum trebuie să reacționeze în anumite situații, pentru a fi în siguranță.
De asemenea, au fost abordate subiecte privind siguranța rutieră și reguli de conduită socială, fiind informați cu privire la modul în care trebuie să comporte cu alți copii, pentru a evita să intre în conflict cu aceștia. „Copiii reprezintă bunul cel mai de preț al fiecăruia dintre noi, de aceea, când vine vorba de siguranța lor, ne dorim mai mult să prevenim, decât să combatem”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.