spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTTragedie în județ. O femeie a murit în urma unui incendiu care...

Tragedie în județ. O femeie a murit în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința

O femeie, în vârstă de 70 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această după-amiază, în municipiul Dorohoi. Vecinii au fost cei care au dat alarma, după ce au observat că iese fum din casă. Întrucât știau că proprietara nu poate ieși afară, fiind cunoscută cu probleme locomotorii, au încercat să intre în interior, dar nu au reușit. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că ardea mocnit, cu degajări mari de fum patul pe care era așezată femeia. În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la o priză amplasată în apropierea patului.

✅Pentru a preveni astfel de tragedii, pompierii vă recomandă să:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
✔ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...