Începând cu 1994, ziua de 5 octombrie a fost desemnată de UNESCO drept „Ziua Internațională a Profesorului”, zi consacrata personalului didactic. Cu această ocazie, în majoritatea școlilor din România au loc activități specific, cele mai multe derulându-se în avans, având în vedere că „Ziua Educației” este zi liberă pentru elevi și cadre didactice.
Miercuri, 5 octombrie, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani au avut loc o serie de activități menite a marca „Ziua Educației”. Elevii clasei a IX-a A, sub îndrumarea doamnei profesor Butnariu Andreea, au oferit baloane și pliante elevilor și cadrelor didactice, iar un grup format din elevii Tanasa Alice, Sănduleac Denisia, Enache Aida, Vieru Petru, Atomei Teodor și Avădăni Robert, sub îndrumarea doamnei profesoare Dobrincu Alina, consilierul educativ al liceului, a adus câteva cuvinte de mulțumire cadrelor didactice, care, în pauza mare, s-au recreat în cancelarie citind din scrisorelele prin care elevii și-au exprimat mulțumirile și aprecierile.
Cuvintele de laudă și urările de bine nu au lipsit de pe buzele acestor elevi, care au cântat cu toții ,,La mulți ani!”, gestul lor emoționând până la lacrimi corpul profesoral.
,,Ziua mondiala a educației este un prilej de reconștientizare a rolului pe care îl are educația în sine pentru orice stat și pentru orice generație” a mărturisit, vizibil emoționată, doamna profesor Dobrincu Alina.
– Ciprian MITOCEANU