miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTZiua Educației, marcată în județ

Ziua Educației, marcată în județ

„Educația naște încredere, încrederea naște speranță iar speranța naște pace” spunea marele filosof Confucius. Pornind de la aceste cuvinte, cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut au marcat Ziua Educației, prin diverse acțiuni menite să sublinieze elevilor importanța educației.

„Deși Ziua Educației este marcată în calendarul școlar ca zi nelucrătoare, totuși profesorii și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut au gândit că nu este un loc mai frumos să serbezi educația decât la școala. Astfel, astăzi 05 octombrie 2022 aceștia s-au întâlnit la structurile Școlii Gimnaziale Nr. 1 Rădăuți-Prut pentru a marca prin diferite activități această zi”, au transmis reprezentanții instituției de învățământ.

Concurs de cultură generală

Astfel, La Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți Prut elevii clasei a V-a au participat la un concurs de cultură generală, intitulat Micii isteți, organizat de profesorii Pamfil Vlad (profesor de educație fizică) și Postolachi Vasile (profesor de religie).

Cei mici și-au dovedit abilitățile în toate domeniile studiate, iar la final istețimea le-a fost premiată de către cei doi organizatori cu pizza și suc. De asemenea cei doi organizatori
le-a vorbit elevilor despre importanța educației în drumul vieții. La Școala Gimnazială nr. 3 Rădăuți-Prut elevii clasei a IV a însoțiți de învățătoarea Matei-Popescu Luminița au avut parte de educație vizuală prin intermediul unei excursii în frumoasele obiective turistice ale județului nostru. „Nu știu dacă voi schimba lumea. Dar știu că elevii mei o vor face!” a transmis învățătoarea.

La Școala Gimnazială Nr. 2 Miorcani elevii și cadrele didactice și-au demonstrat abilitățile artistice prin implicarea în campania „Dă culoare Școlii tale”. Astfel, de la cei mai mici și până la cei mai mari (clasa pregătitoare- clasa a VIII a), elevii îndrumați și ajutați de cadrele didactice (înv. Purice Cristina, înv. Apreutese Valentina, înv. Dumitraș Alina Gabi, înv. Gavrilescu Oana Mihaela, prof. Căruceriu Loredana, prof. Luchian Mirela, prof. Nistor Amalia și prof. Moga Adina Liliana) au dat culoare școlii la propriu împodobindu-i pereții cu diferite desene sugestive, referitoare la educație.

,,Este minunat când există unitate și dorință de implicare. Și cu puțină imaginație, se pot face multe lucruri frumoase ..În cele din urmă toată lumea are numai de câștigat! Și asta e cel mai important”, a declarat profesoara Moga Adina Liliana, consilier pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
5.5 °
57 %
4.5kmh
100 %
mie
7 °
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...