luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTAccident cu victime între două șoferițe

Accident cu victime între două șoferițe

Un accident cu victime a avut loc miercuri în municipiul Botoșani după o neacordare de prioritate. O șoferiță în vârstă de 26 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Dimitrie Pompeiu, ajunge la intersecția cu strada Doboșari, împrejurare în care întră în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 30 de ani.

În urma impactului, femeia a fost rănită şi a ajuns la spital. „De la fața locului a fost preluată o pacientă în vârstă de 30 de ani, cu un traumatism cranio facial. Aceasta a fost stabilizată și era în afara oricărui pericol”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.2 ° C
-0.4 °
-3.3 °
74 %
1.3kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...