Spitalul județean din Botoșani poartă numele Mavromati, un nume din Botoșanii de altă dată, care ar fi definitiv uitat, dacă nu ar fi fost reținut în denumirea bine-cunoscutei instituții, situată pe strada Arhimandrit Marchian nr.11. E și acesta un fel de exprimare a recunoștinței și de perpetuare a memoriei, chiar dacă despre comisul Ioan Mavromati, întemeietorul spitalului, nu știm prea multe. Din dicționare și enciclopedii lipsesc articolele care, fie și tangențial, s-ar referi la Ioan Mavromati. Cu excepția scurtei informații din „Arhondologia Moldovei” a lui Constantin Sion – și aceasta cu un conținut denigrator și cu referire mai ales la fratele lui Ioan Mavromati, Nicolae – doar referințele sporadice dintr-un studiu sau altul permit reconstituirea unui vag portret al comisului filantrop.
După Constantin Sion, Ioan Mavromati, negustor greco-bulgar, ar fi venit în Botoșani pe la 1806. S-a statornicit aici și, fiind bine înstărit, a obținut titlul de comis sub domnia lui Ioan Vodă Sturza (21.06.1822 – 5.05.1828). Pe la 1825 s-a căsătorit cu Maria (Marghioala) Bașotă, verișoară a cunoscutului filantrop Anastasie Bașotă de la Pomârla.
Ioan Mavromati mai avea doi frați – așa cum reiese din „Monografia orașului Botoșani”, scrisă de Artur Gorovei – Nicolae și Gheorghe Caraghiozu („Caraghiozu” însemnând, ca și„Mavromati” – „cu ochi negri”). De la Nicolae avea un nepot, Fotache, pe care îl va susține la studii după moartea fratelui său și referitor la care se păstrează mai multe documente. Artur Gorovei amintește și de un alt nepot – Teodor Bantăș (Fiul Ecaterinei Bașotă, sora Mariei, și al lui Ion Bantăș). Mai avea, după cum o arată genealogia familiei Bașotă, încă cel puțin două nepoate, fiicele căminarului Andrei Bașotă (fratele soției sale) și al Ruxandei (Gh. Ghibănescu, Sureteşi izvoade: studiu genealogic şi istoric: vol. XXIII: Başoteştiişi Pomârla, Iași, 1927, p.55).
Numele lui Ioan Mavromati apare în diverse acte de vânzare (A. Gorovei, Monografia orașului Botoșani, p. 59), corespondență (Gorovei, p. 352), clarificări de vânzări de moșii, inclusiv ale Ralucăi Eminovici (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1972), numele său îl găsim și în lista invitaților la examinarea elevilor în Botoșani în iarna anului 1834, alături de alți boieri (Gorovei, p. 360). În corespondența dintre Ioan Tăutu și spițerul orașului Botoșani, Iohan Gorghias, numele acestuia apare aproape în fiecare scrisoare, dovadă a importanței și poziției pe care o ocupa în oraș.
Neavând urmași direcți, Ioan Mavromati, prin testamentul său din 29 martie 1831, lasă ca „veniturile moșiilor Orășeni și Uncani, eventual din vânzarea acestora, executorii Gh. Caranfil și Gh. Popazul să asigure construirea și utilarea unui spital pentru sărmani în Botoșani” (A. Z. Pop,Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, 1983, p. 18), iar altă parte de avere o lasă bisericii Sf. Dumitru (C. Băcăoanu, Spitalul „I. Mavromati”, în: „Revista Moldovei”, Anul VI, No.6,7,8, p. 27).
Deși planul spitalului exista din 1831, clădirea fiind construită sub primele îndrumări ale doctorului „Cristian Witt, medic șef al armatei rusești de ocupațiune a principatelor române”, ea a fost finalizată abia în 1838, după cum reiese dintr-o inscripțiune, făcută de Jean Armașesco, existentă cândva pe o tablă de lemn păstrată în cancelarie, pe care o reproduce I. Băcăoanu:
„Ospitalulfondat la anul 1838, luna Oct. De reposatul Comis Ioan Mavromati și soția sa Maria născută Bașotă, iar în anul 1846, s-au încheiat zidirea din nou a acestui institut cu paraclisul din lăuntru purtător hramului Sf. Ioan Botezătorul spre vecinica pomenire a fondatorilor și s-au desăvărșit în anul 1849 Oct. 1, în ocârmuirea prea înălțatului domn și stăpânitoriu: Grigore Alex. Ghica Voevod, prin sârguința D.D. generalnicilor epitropi ai casei ospitalului central Logofăt și Cavaler: George de Ghika, Vornic: Grigorie Krupenschi i acelor din urmă sinetropi: Postelnic Iacob Veisa și Post. Ioan Coroi prin însărcinarea dată asupra localnicului epitrop din acest oraș Botoșani, spătaru C. Pisoski; – Eară reconstruirea acestui ospiatl s-au făcut în anul 1874-75 în timpul administratorului și medicului primar FranciskIsak”.
Din 1845, spitalul este trecut în Epitropia Sf. Spiridon Iași. Astfel se explică și inscripția care amintește de locul spitalului (actualul spital de copii) și care face referire și la Eminescu: „Aici a fost spitalul Spiridonia unde a primit îngrijiri în ultimii săi ani de viață Mihai Eminescu”.
Medicii acestui spital au fost: Francisc Kron (1838-18.06.1841), Holendraghen-Reichenblat(18.06.1841—17.06.1842), LudvicGrișcovschi (18.06.1842-7.10.1861), FranciskIsak (7.10.1861-1864), LudvicGrișcovschi (1864-1866), FranciskIsak (1866-1886), Ioan Urzică (1886-8.09.1888), Ștefan Possa (1889-15.06.1895), Virgiliu Vrabie (15.06.1895-1.05.1904), Theodor Popovici (1.05 – 1.12.1904), Gh. Antonescu (din 1.12.1904)(după: C. Băcăoanu).
Spitalul a funcționat pe locul pe care a fost construit până în pragul celui de-aldoilea război mondial, fiind dărâmat (E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoșani, București, 1981, p. 46).
Actualul spital județean a preluat numele vechiului spital al Botoșanilor și, implicit, numele comisului filantrop Ioan Mavromati, care își are somnul de veci, alături de soția sa, Maria Bașotă, vizavi de spital, în curtea bisericii sf. Dumitru, pe care tot el a ctitorit-o.
(Pentru alte detalii: https://www.monitorulbt.ro/local/2022/09/26/scrisoarea-lui-iohan-gorghias-catre-ioan-tautu/; https://www.monitorulbt.ro/local/2022/09/29/prieteni-cu-eminescu-un-nume-din-scrisoarea-lui-iohangorghias-catre-ioan-tautu-ioan-mavromati/)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
