Întocmirea documentațiilor cadastrale, recepția și înscrierea în cartea funciară pe flux integrat bat pasul de loc în județ. Potrivit șefului Biroului de Înregistrare Sistematică din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoșani, Aurel Ispas, la nivelul județului Botoșani au fost finalizate până în prezent lucrări în 172 sectoare cadastrale, fiind înființate și emise un număr de 26.787 cărți funciare, cu o suprafață aferentă de 21.216,88 ha, cărți funciare care au fost predate primăriilor pentru a fi înmânate beneficiarilor. Situația a fost scoasă la iveală ieri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, cifrele reprezentând în fapt bilanțul a opt ani de activitate.
Astfel, potrivit reprezentantului OCPI Botoșani, procentul realizat este de sub 10% din suprafața județului. Asta în condițiile în care Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF) urmărește înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
De altfel, până în prezent au fost opt etape la nivel național (câte una pentru fiecare an), în care primăriile au avut alocate sume începând cu 135.000 de lei, și până la 320.000 de lei de UAT în etapa a 9-a, dar solicitările au fost prea puține. Anul acesta, însă, au confirmat participarea un număr de 56 unități administrativ-teritoriale, urmând ca după alocarea bugetului, Oficiul de Cadastru împreună cu primăriile să finalizeze și încheierea contractelor de finanțare.
„Avem primării care nu sunt interesate”
Din cauza întârzierilor uriașe, Guvernul a decis să nu mai limiteze întocmirea documentațiilor până la un termen anume. „Merge destul de greu. Avem primării care nu sunt interesate, avem prestatori care nu sunt interesați. Avem contracte încheiate și care nu au fost finalizate”, a recunoscut Aurel Ispas, reprezentantul OCPI Botoșani.
Situația a ajuns și în atenția prefectului județului, Sorin Cornilă, care a anunțat că va organiza o întâlnire cu primarii pe această temă. „Cred că se impune să avem o discuție separată pe tema aceasta pentru că, în ritmul acesta, nu reușim să cadastrăm în următorii 50 de ani. Să vedem exact care sunt cauzele principalele”, a spus prefectul Sorin Cornilă.