În „Arhondologia Moldovei”, Constantin Sion îi trece în categoria „neamurilor denigrate”și pe Mavromați (înrudit fiind, de altfel, cu aceștia prin căsătoria nepotului lui Ioan Mavromati, Fotachi, cu Marghiala Sion):
„Mavromate. Greco-bulgar, neguţitor, venit pe la 1806,s-au statornicit în Botoşani, să poreclea Caraghiozu, erau doi fraţi, unul fiind bineînstărit s-au însurat în domnia lui Ioan Vodă Sturza, pe la 1825, s-au făcut comis şiş-au schimbat porecla în Mavromate, tot aceea ce vra să zică şicaraghiozturceşte,adecă ochi negri; acesta a murit fără ficiori” (C. Sion, Arhondologia Moldovei, Iași, 1892, p. 230).
Căsătorit cu Maria (Marghioala) Bașotă, comisul Ioan Mavromati își avea casele în piaţa centrală a orașului.În aceste case, pe 1 octombrie 1838, se înființează spitalul, care va purta numele „Mavromati”, denumit astfel după fondatorul care donase, prin testamentul său din 29 mai 1831, pe lângă case, și două moșii. Testamentul prevedea „ca din veniturile moșiilor Orășeni și Uncani, eventual din vânzarea acestora, executorii Gh. Caranfil și Gh. Popazul” să asigure înființarea acestuia (A.Z.N. Pop, Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, București, 1983, p.18). Parte din moșia Orășeni fusese proprietate a Ralucăi Eminovici, iar Gheorghe Eminovici adjudeca „pe 550 de galbeni anual și pe o durată de 5 ani de la «Epitropia Ospitalului» din Botoșani, în septembrie 1849, trupurile de moșie Orășeni și Oncanii, cumpărate de instituția spitalicească din Botoșani chiar de la Raluca” (A.Z.N. Pop,p. 15).
Spitalul, „dotat iniţial cu 40 de paturi, (…) avea în 1931 peste 30 de camere, traversând probabil – precizează E. Greceanu – o mărire în intervalul 1860-1870, indicat de arhitectura romantică a faţadei principale. Funcţionând până în pragul celui de-al doilea război mondial, Spitalul Mavromati a fost dărâmat” (E. Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoşani: Botoşanii care s-au dus, Iaşi, 2009, p. 46). Astăzi o inscripție amintește de locul spitalului și de faptul că aici „a primit îngrijiri în ultimii săi ani de viață Mihai Eminescu”.
Alte inscripții –Pisania de la biserica Sf. Dumitru din Botoșani și o inscripție de pe o piatră tombală din curtea bisericii –amintesc de familia Mavromati:
„Această sfântă biserică s-au început a să zădi la anul 1833, Iunie 30, întru cinste să prăznuire sf. mare mucenic Dimitrie și a doile hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, prin cel mai însămnataintoru a d Comisului Ioan Marvomati și a altor pravoslavnici șă prin osârdie șă osteneala d. Medelnicerului Grigori Racliș, spre a dumilorsale vecinică pomenire”;
„Supt această piatră odihnești trupul robului lui Dumnezeu Comisul Ioan Mavromat, fostu ctitor și întăiuîncepătoriu al acestui sfănt locaș; care spre nedejdea învierii s-au săvîrșit la anul d elaMîntuirea Lumii 1834, Mart 16.
Tot sub această piatră și alăturea odihnești și roaba lu Dumnezeu Mariia Bașotă, soție alăturatului Comis, carea spre nădejdea învierii s-au săvârșit la anul de la Mîntuirea Lumii 1837, în 14 zile a lui Ghenar, în orașul Botoșani”.
Astăzi, mutată undeva în spatele bisericii, piatra tombală nici măcar nu indică locul unde „odihnește trupul” ctitorului bisericii, Ioan Mavromati.
(va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”