spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTFestival cu sute de spectatori în Centrul Istoric (video)

Festival cu sute de spectatori în Centrul Istoric (video)

Aproximativ 200 de persoane au participat la concertul organizat în prima zi a Festivalului Național de Folclor „Ioan Cobâlă”-ediția I. Evenimentul, organizat de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, deschide practic stagiunea 2022-2023.

Festivalul are loc în Centrul Istoric din municipiul Botoşani și a fost realizat cu sprijinul autorităților locale. În zonă a fost organizat un târg al Meșterilor Populari și Producători Locali care au etalat produse tradiționale românești.

“Mă bucur că în această seară suntem prezenţi cu toţii la o mare sărbătoare, prima ediţie a  Festivalului Național de Folclor «Ioan Cobâlă»”, a declarat managerul Orchestrei Populară „Rapsozii Botoșanilor”. Acesta le-a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului.

Laura Lavric, invitata specială a orchestrei

În prima zi de festival, spectacolul s-a bucurat de o numeroasă audiență, fiind prezenți oameni de toate vârstele. Concertele au început în jurul orei 17.30. Pe scenă au urcat artiştii Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Claudia Torop, Ion Drăgan, Ileana Lăceanu, Andra Matei și Delia Barbu. Ulterior, alături de Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă, au evoluat soliștii Dan Doboș, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin, Mitică Ștefan, Alexandru Hrițcu, și Cosmin Ababei.

Invitata specială a orchestrei a fost îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Laura Lavric. Aceasta a animat atmosfera în aplauzele botoşănenilor.

Tot în prima zi de festival au urcat pe scenă, în premieră la Botoşani, reprezenzanţii ansamblului artistic profesionist Doina Gorjului din Târgu Jiu.

Pe scenă, în cadrul decorului, a fost prezentat acordeonul regretatului Maestru Ioan Cobâlă. Vremea nu a ținut în totalitate cu organizatorii, deoarece la un moment dat, aceștia au fost nevoiți să-și deschidă umbrelele din cauza ploii.

Spectacole organizate şi vineri

Vineri vor urca pe scenă, de la ora 17:30, artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava și soliștii vocali și instrumentiști: Sorin Filip, Mihai Cotos, Lucica Păltineanu, Dinu Croitor, Ionuț Țanța, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Cosmin Croitor, Leonard Raicu, Diana Lungu, Gabriel Treteag și Emilia Solovăstru.

Tot în aceeași seară, Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” – Ioan Cobâlă și soliștii Dan Doboș, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Alina Huțu, Loredana Călin, Oleg Sacaliuc, Ionuț Scripcariu și Alexandru Todirel Marin vor susține un program artistic. Invitați speciali vor fi Daniela Condurache, Brândușa Covalciuc și Ansamblul de Jocuri Populare „Mărgineanca”.

– Robert PRISACARIU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...