În ultimele 30 de zile vremea s-a schimbat radical trecând brusc de la o extremă la alta. Astfel, dacă la sfârșitul lunii august au fost caniculă și vijelii, în prima parte a lui septembrie a plouat. Temperaturile au scăzut și a început să ningă la munte.
Acum, însă, vremea se schimbă din nou. Pentru ultima săptămână din septembrie, meteorologii anunță până la 29 de grade Celsius și ploi de vară.
Astfel, în săptămâna 26 septembrie – 3 octombrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în extremitatea de sud-est a țării.