vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTMașină distrusă la beție. Un copac a stat în calea șoferului turmentat

Mașină distrusă la beție. Un copac a stat în calea șoferului turmentat

Cu mașina distrusă, dar și cu un dosar penal. Cu asta s-a ales după un accident, un tânăr care s-a oprit cu mașina într-un copac.

Întâmplarea s-a petrecut în noaptea de 24 spre 25 septembrie a.c., după ce polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Săvenilor s-a produs un accident de circulație cu pagube materiale. Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul implicat în eveniment, precum și conducătorul auto în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Coțușca.

„Din verificări, a reieșit faptul că tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul s-a izbit într-un copac de pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.4 ° C
4.6 °
2.2 °
96 %
1.9kmh
100 %
vin
3 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...