spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTAu fost viraţi banii pentru preșcolarii și elevii din familii defavorizate

Au fost viraţi banii pentru preșcolarii și elevii din familii defavorizate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat luni, 19 septembrie, sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari cu carduri deja existente. Astfel, începând de marţi, 20 septembrie, banii vor ajunge la preșcolarii și elevii din familii defavorizate care au deja acele carduri.

Ajutorul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat preșcolarilor și elevilor vulnerabili și în acest an școlar reprezintă, pentru mulți dintre ei, șansa de a merge în continuare la școală. Mă bucur că am reușit să facem astăzi plățile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni”, a anunțat ministrul Marcel Boloș.

La nivelul județului Botoșani, potrivit celor precizate de Bogdan Suruciuc, inspector școlar general, în anul școlar trecut au primit carduri 12.195 de preșcolari și elevi. “Pentru acest an școlar încă se centralizează datele de la unitățile de învățământ. Vineri, 23 septembrie, vom avea situația actualizată”, a mai spus oficialul.

Cardurile pentru beneficiarii declarați eligibili începând din acest an școlar vor fi emise și distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca banii să fie virați în prima parte a lunii noiembrie.

Beneficiază de ajutorul în cuantum de 500 de lei:

– Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maxim 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Potrivit ministrului Marcel Boloș, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se vor acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.2 °
15.5 °
62 %
0.5kmh
100 %
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...