O fată minoră și doi tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a lovit violent un cap de pod.
Accidentul a avut loc sâmbătă seară, în apropiere de localitatea Băiceni, când un tânăr în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen, a ratat ieșirea dintr-o curbă la dreapta. “Asfaltul era ud de la ploaie, am ieșit din curbă și din cauza asfaltului și pietrișului de pe margine, am derapat. Am ajuns într-un șanț și am lovit un cap de pod”, a povestit tânărul cadrelor medicale.
În urma impactului, cei trei tineri au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au ajuns două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA). “Șoferul a fost preluat cu mai multe contuzii la nivelul coloanei cervicale, feței și membrelor inferioare. Ceilalți doi pasageri prezentau un traumatism de membru superior drept și mai multe contuzii faciale. Au fost stabilizați și transportați la Urgențe”, a precizat o asistentă din cadrul SJA Botoșani.
La locul accidentului au sosit și polițiștii, care au declanșat o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii acestuia.