joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTFamilia Ţurcanu se întoarce în PNL. Şefa ALDE a plecat din partid...

Familia Ţurcanu se întoarce în PNL. Şefa ALDE a plecat din partid cu toată echipa

Aceasta spune că a luat această decizie deoarece liderii de la centru nu au fost de acord cu reunificarea dreptei, respectiv cu fuziunea dintre ALDE și PNL. „Nu-mi este simplu să fac acest pas, având în vedere absența îndelungată din PNL, cu atât mai mult cu cât acest gest implică demisia mea din calitatea de membru ALDE, din funcția de președinte al Filialei ALDE Botoșani și din functia de prim-vicepresedinte ALDE la nivel national. Am construit la Botoșani o echipă ALDE închegată, legând prietenii cu multi dintre colegi, dar din păcate liderii ALDE de la centru au alte perspective, în dezacord cu cei din teritoriu. Aici mă refer  în principal la fuziunea pe care ne-am dorit-o cu PNL, acea reunificare a Dreaptei, care a fost amânată de liderii din ALDE, până când s-a sistat prin discuție concretizarea  acestei formalități. De aceea, am preferat să decid astăzi pentru mine și să  aleg  să fiu liberală până la capăt și să rămân fidelă propriilor convingeri”,a mai spus Florentina Țurcanu.
Fosta șefă ALDE evită să spună limpede dacă și soțul ei, Florin Țurcanu, fostul lider al PNL și președinte al CJ Botoșani a plecat din partid, deși e puțin probabil să fi rămas. Florin Țurcanu are un proces pe rol la tribunalul Suceava, în urma unei anchete DNA, unde a ajuns deja la 28 de amânări. El a pierdut funcția de președinte al CJ în urma altei condamnări penale.
Mandat de parlamentar din partea PNL
Roxana Anuşca Ţurcanu a fost parlamentar PNL în mandatul 2012-2016. În 2018 aceasta s-a înscris în ALDE, este membră a ALDE din 2018. În 2019 aceasta a preluat şefia filialei locale după ce Liliana Mincă a fost exclusă din partid. Fosta şefă a ALDE a candidat şi la primăria municipiul Botoşani.
Din anunțul Roxanei Țurcanu se înțelege că, practic, la Botoșani ALDE a fost absorbit de PNL. Singurul cu o situație incertă rămân aleșii locali ai ALDE, cel mai cunoscut fiind Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele CJ din partea ALDE. Dacă acesta alege să treacă și el la PNL, își pierde funcția în cadrul CJ, conform legii.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...