spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTIndivid violent la un pas de libertate. A fost plasat în arest...

Individ violent la un pas de libertate. A fost plasat în arest la domiciliu pentru că procesul durează prea mult

Tergiversarea la nesfârșit a unor procese aflate pe rolul instanțelor de judecată poate avea efecte nebănuite. Un individ care a lovit în cap, cu sabia, un polițist de la serviciul de intervenție rapidă, a fost eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu după ce judecătorii nu au reușit să dea niciun prim verdict în dosar, deși de la comiterea faptelor au trecut aproape cinci ani. Măsura a fost luată de un complet de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava și este definitivă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Polițist lovit în cap cu sabia de samurai

De loc din Rădăuți (județul Suceava), Alexandru Huțuleac, zis „Duțu” este judecat la Tribunalul Botoșani pentru ultraj sub forma tentativei de omor, constituire de grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de persoane și loviri sau alte violențe. din Rădăuți, a scăpat de pușcărie și a fost plasat în arest la domiciliu. În fapt, bărbatul intrase în urmă cu cinci ani în colimatorul procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind bănuit că făcea parte dintr-o grupare de traficanți de droguri care acționa în zona Rădăuți. Procurorii DIICOT au arătat că membrii grupării și-au intensificat de la lună la lună comerțul cu etnobotanice, context în care, la începutul lunii decembrie a anului 2017, s-au obținut mai multe mandate în baza cărora, în dimineața zilei de 5 decembrie 2017, polițiștii au descins la domiciliile mai multor suspecți. Cooptați în această acțiune de proporții, polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS), „mascații” poliției, au descins și la locuința lui Alexandru Huțuleac, despre care existau informații că ar fi vândut etnobotanice unor clienți chiar în noaptea de 4 spre 5 decembrie. Aici avea să se petreacă și cel mai violent epispod. După ce au strigat „Deschide! Poliția!” și au spart ușa de la intrare cu berbecele, trei polițiști de la SAS au intrat în casa suspectului. Imediat după ce polițiștii au pătruns în casă, Huțuleac, care coborâse deja în hol și avea în mână o sabie de „samurai” (cu o lungime totală de 102 centimetri și o lamă cu formă curbată a tăișului de 72,6 cm), l-a lovit în „orb”, în zona capului, pe unul dintre polițiști. Dan Ciprian Sfichi a primit o lovitură extrem de violentă, care aproape că i-a despicat capul, deși acesta s-a apărat cu brațul. Polițistul a ajuns în stare foarte gravă la spital, inițial medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Constituția robustă și viața sportivă l-au ajutat însă pe polițist să-și revină treptat, chiar dacă nu complet.

Proces lungit inclusiv din cauza procedurilor judiciare

Arestat după acest episod, Alexandru Huțuleac a stat în arestul poliției până la finalul lunii martie 2018, când bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, anchetatorii mișcându-se destul de repede întrucât normele de drept prevăd că niciun inculpat nu poate fi ținut în arest preventiv mai mult de șase luni de zile, dacă nu este trimis în judecată. Doar că trimiterea în judecată s-a făcut într-un dosar mai complex, cu cinci inculpați, legat de traficul de droguri. Din acel moment, Huțuleac a fost transferat în Penitenciarul Botoșani, fiind în custodia Ministerului Justiției. Dosarul urma să fie judecat de Tribunalul Suceava. A urmat procedura cu verificările din Camera Preliminară, după care magistrații Curții de Apel Suceava au decis ca dosarul să fie transferat la altă instanță egală în grad, în acest sens fiind desemnat Tribunalul Botoșani. Doar că de la trimiterea în judecată a dosarului trecuse deja un an. La Botoșani procesul a continuat normal – au fost administrate probe, au fost audiați martori și inculpați. Asta până la un moment dat pentru că judecătorul care constituia completul s-a pensionat. Așadar, dosarul a fost preluat de un alt magistrat, iar acest lucru a echivalat cu reluarea procesului de la zero. Cum în dosar sunt trimiși în judecată cinci inculpați, pentru multiple infracțiuni, de la trafic de droguri la fapte cu violență, cu un număr mult mai mare de martori, procesul s-a dovedit a fi unul deosebit de complex.

Măsurile preventive nu pot fi luate pe termen nelimitat

Termenele de judecată au curs unul după altul, până când Alexandru Huțuleac și avocatul care îl reprezintă au decis să invoce durata prea mare a măsurilor preventive. Și asta pentru că articolul 239 din Noul Cod de Procedură Penală precizează că ”în toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani”. În acest context, avocații rădăuțeanului au cerut de mai multe ori, de la începutul acestui an, schimbarea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, aspect care s-a și materializat în cursul lunii august. În cererile de schimbare a măsurii preventive, au fost invocate hotărâri ale CEDO, prin care se indică faptul că prelungirea procesului nu corespunde nici unui motiv acceptabil pentru deținerea unei persoane în cursul procesului pe o perioadă atât de îndelungată. Cum Huțuleac avea 4 ani și 8 luni de când stătea după gratii și pentru că dosarul în care este judecat nu s-a finalizat nici până acum, magistrații Curții de Apel Suceava au decis plasarea lui în arest la domiciliu. Asta pentru că este greu de presupus că Tribunalul Botoșani ar putea da o soluție în următoarele patru luni, în decembrie împlinindu-se cei 5 ani perioada maximă de arest preventiv.

Huțuleac susține că nu a știut că cei care i-au intrat în casă sunt polițiști

Cert este că în timpul procesului Huțuleac și apărătorii săi au invocat mai multe aspecte, printre care și faptul că el nu a știut că cei care intră peste el în casă sunt polițiști, deoarece aceștia nu ar fi respectat pașii și procedurile legale, crezând că ar fi vorba de niște rivali. În plus, s-a mai invocat că toți ceilalți inculpați din dosar sunt în libertate, fără a avea vreo interdicție. Cu ocazia cererilor de schimbare a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, Alexandru Huțuleac s-a plâns și de condițiile de detenție. A precizat că a fost în două penitenciare și cunoaște condițiile grele din arest. În plus, a precizat că acasă are un copil minor. El s-a angajat că în arest la domiciliu va respecta toate obligațiile instituite în sarcina sa, dar și faptul că nu are niciun motiv de sustragere de la cercetarea judecătorească, că a spus adevărul, că nu a cunoscut că va veni poliția la percheziție.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0 ° C
1.6 °
-0 °
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...