Graba de a ajunge la nunta la care erau nași îi putea costa scump pe doi tineri din Botoșani.
Un autoturism a ajuns în Sitna, după ce bărbatul aflat la volan a pierdut controlul volanului. Accidentul a avut loc duminică după-amiază, în localitatea Todireni. Doi tineri, de 25 și 23 de ani, se grăbeau să ajungă la nunta la care erau nași. Șoferul a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la dreapta, iar la ieșire a scăpat mașina de sub control. Autoturismul marca Skoda a intrat în derapaj chiar înaintea podului din Todireni, plonjând de pe mal în apa râului Sitna. Cei doi au reușit să iasă singuri din autoturismul scufundat mai bine de jumătate în apă. Norocul lor a fost că autoturismul nu a aterizat pe cupolă.
Ambii rămiți au fost luați cu ambulanțele la spital. “Din fericire, ambele persoane sunt stabile și în afara oricărui pericol”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, care au demarat imediat o anchetă. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.