Parteneriatul dintre Biserică și Pompieri continuă și în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”.
Și pentru că, în fiecare lună pe data de 10, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) organizează acțiuni de informare și educare preventivă în cadrul acestei campanii, alături de preoții care slujesc în Protopopiatul Botoșani, pompierii se vor adresa comunităților vulnerabile și familiilor numeroase.
„Începând de astăzi, la sfârșitul fiecărei slujbe religioase, preoții vor transmite participanților o serie de recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, iar în gospodării să înceapă pregătirea mijloacelor de încălzire pentru sezonul rece. De la jocul copiilor cu focul și supravegherea permanentă a acestora, până la protejarea micuților de accidentele ce se pot produce în gospodării, toate se vor afla în atenția preoților, a părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.
Proiect unic la nivel naţional
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Activitatea de astăzi s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.
Informare preventivă
În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de jocul copiilor cu focul, recomandăm celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.
Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
– înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
– păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
– nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;
– nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.
De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
– dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
– dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
– să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
– dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
– atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Supravegheați copiii în permanenţă!