Festivitatea de deschidere a noului an de învățământ la Seminarul Teologic “Sfântul Gheorghe” a avut o însemnătate deosebită pentru elevii și cadrele didactice de aici, mai ales că unitatea l-a avut pentru prima dată oaspete pe PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Au mai fost prezenți prefectul Sorin Cornilă, Doina Federovici – președintele Consiliului Județean, Cosmin Andrei – primarul municipiului, Bogdan Suruciuc – inspector școlar general, Sorin Luca – directorul Casei Corpului Didactic, reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Festivitatea a debutat cu o slujbă religioasă. “În această zi pornim un nou drum, cu multe speranțe și sper eu din tot sufletul ca bucuria să ne însoțească pe tot parcursul anului școlar și mai ales la finalul anului școlar”, a spus preotul profesor Partenie Apostoaie. Părintele profesor, a anunțat că, începând din acest an, celor două specializări tradiționale, teologie pastorală și teologie patrimoniu cultural, se adaugă un nou profil, respectiv științe sociale. Totodată, pentru al patrulea an, Seminarul continuă proiectul mentoratului, inițiat de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, proiect derulat în Arhiepiscopia Iașilor. Partenie Apostoaie a amintit și de proiectele de colaborare internațională ale instituției, anunțând că în luna octombrie, elevi și profesori de la Seminar vor participa la două reuniuni de proiect în străinătate. “Suntem o școală în care nu doar informăm și transferăm niște cunoștințe dintr-o bibliotecă sau din fântâna vie a profesorului către persoana elevului, ci, în primul rând, formăm oameni, slujitori ai bisericii, slujitori ai neamului românesc și ai țării. Vă rugăm să ne aveți fiecare la inimile dumneavoastră pe noi, cei de la Seminar și sperăm cu ajutorul Dumnezeu să nu vă dezamăgim niciodată”, a mai spus Partenie Apostoaie.
Au urmat discursurile oficialilor, care s-au înscris în aceleași coordonate, felicitări și urări de succes. Primarul Cosmin Andrei a vorbit cel mai puțin, arătând că a avut un sentiment înălțător și a simțit că cei prezenți îi transmit energie bună. „Vă doresc să aveți un an școlar plin de rezultate extraordinare și pace sufletească”, a mai spus primarul.
“Puneți la sufletul vostru nume mari care au ieșit din acest județ Botoșani”
PS Nichifor Botoșăneanul, a arătat că acest început este ca un caiet curat în care elevii Seminarului să scrie cu atenție și responsabilitate pentru că acest timp le este pus înainte spre devenire, spre a deveni oameni puternici, oameni înțelegători ai felului în care oamenii lucrează în istorie. El le-a mai spus tinerilor să acorde atenția cuvenită învățăturii, nu doar acumulând niște informații, ci învățând să le prioritizeze, cu spirit de analiză și sinteză, dar în niciun caz fiind nepăsători, plictisiți, odihnindu-se înainte de a obosi. „Dumnezeu care cunoaște gândul omului pune în viața omului oportunități și întâlniri care pot face din el un suflet bogat, un suflet puternic, un suflet de care să se bucure toți cei din jur. Puneți la sufletul vostru nume mari care au ieșit din acest județ Botoșani, gândiți-vă la Eminescu, la George Enescu, la oamenii de știință, de artă și cărturarii acestui județ și la părinții sfinți care au ieșit de aici, părintele Cleopa, părintele Paisie Olaru, Ioan Iacob de la Neamț, Cuviosul Onufrie, sunt pagini de istorie care rămân ca mărturie că aici, în acest loc, ne putem sfinți. Omul care și-a împlinit rostul, care a primit cuvântul cu inimă curată și bună este un om fericit”, a mai spus PS Nichifor Botoșăneanul.