Municipiul Dorohoi găzduiește a XVI-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori – Junior Balkan Olympiad in Informatics – JBOI 2022.
Marţi, la Cinema Melodia din Dorohoi a avut loc deschiderea oficială a competiției. Invitații au fost întâmpinați cu pâine și sare. Au participat oficiali, olimpici, membrii comisiilor de concurs, voluntari. S-au adresat celor prezenți profesorul Adrian Panaete – președintele JBOI 2022, Dorin Alexandrescu – primarul municipiului Dorohoi, Cristina Bălăucă – inspector școlar general adjunct și Mile Jovanov – șeful bordului balcanic al informaticii. Ultimul oficial a transmis un mesaj video.
Competiția are loc la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi și reunește concurenți din 11 țări balcanice, respectiv Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Ucraina și România.
Liceu devenit pepinieră de olimpici
După cuvintele de bun venit, primarul Dorin Alexandrescu a spus că este o onoare pentru municipiul Dorohoi să găzduiască această competiție, dar nu și o surpriză, pentru că municipiul Dorohoi și Liceul ”Regina Maria” “reprezintă cadrul perfect pentru performanță, valori autentice și rezultate remarcabile”.
“Consider că nu este întâmplătoare desfășurarea acestei olimpiade internaționale la Dorohoi, după ce în 2019 tot în Liceul <Regina Maria> a avut loc o selecție pentru olimpici pentru loturile de informatică, această instituție devenind în timp o pepinieră de olimpici și de absolvenți de top ai universităților de prestigiu. Proiectele dezvoltate la Liceul <Regina Maria> au constituit premiere pentru Dorohoi, mă refer aici la echipa de robotică, la zeci de proiecte europene și la titlul de școală europeană”, a declarat Dorin Alexandrescu.
Programul a mai inclus un moment folcloric susținut de Ansamblul “Mugurelul”, coordonat de profesorul Marcel Dupu.
Olimpicii au avut marţi, în intervalul orar 15:00 – 17:00, a sesiune de practică. Prima zi de concurs va fi mâine, 31 august. Pe 1 septembrie este programată o excursie, iar pe 2 septembrie va fi a doua zi de concurs. Festivitatea de premiere va avea loc pe 2 septembrie, începând cu ora 18:30, la Cinema Melodia Dorohoi.