Un tânăr în vârstă de 19 ani a provocat un accident după ce s-a urcat la volan băut și fără permis. Din fericire, accidentul rutier a fost soldat doar cu pagube materiale.
S-a întâmplat luni, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 , cu privire la faptul că pe strada Pod de Piatră, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Tânărul, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Pod de Piatră, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a acroșat trei autoturisme, care erau parcate pe marginea părții carosabile.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.