Un alt sat vechi din comună este Bârsănești. Numele satului are o rezonanță transilvană, ceea ce poate fi un indiciu că persoana care a dat numele așezării era de undeva din Țara Bârsei, dar nu este exclus să fi venit din părțile Făgărașului sau Maramureșului, unde acest nume era destul de frecvent. Prima mențiune documentară a satului este din 20 august 1616, când Ionașco Stroici, fiul lui Lupul Stroici, fost mare logofăt, întărește mănăstirii Dragomirna, printre ai cărei ctitori se număra și tatăl său, dania acestuia, anume satul Bârsănești, din ținutul Dorohoi, prezenți fiind episcopul Mitrofan și mai mulți mari dregători. O lună mai târziu, la 23 septembrie 1616, domnul Radu Mihnea întărește mănăstirii această danie, pentru ca actul din 30 mai 1617, de la același domn, să fie mai explicit: mitropolitul Anastasie Crimcovici, ctitorul Dragomirnei, arătase domnului și sfatului domnesc privilegiile de danie ale mănăstirii pentru acest sat, privilegii „stricate” fiindcă fuseseră păstrate într-o tainiță în care pătrunsese apa. Cu acest prilej, domnul arată că satul Bârsănești fusese luat mănăstirii de către Ștefan Tomșa al II-lea „la mânie, pentru Vasilie, fiul lui Stroici, pentru că a venit cu Constantin voevod și cu oști leșești în țara aceasta”. Într-adevăr, Vasile Stroici s-a aflat printre marii boieri care în 1612 l-au susținut pe pretendentul la tron Constantin Movilă, dar în lupta de la Cornul lui Sas acesta este învins de către Ștefan Tomșa, iar Vasile Stroici este ucis din poruncă domnească, deși inițial noul domn i-ar fi cruțat viața (neștiind că viața îi fusese cruțată pentru tinerețea sa, Vasile Stroici a dat să apuce sabia unui dărăban de lângă el, ceea ce l-a înfuriat pe Tomșa, care a decis uciderea tânărului boier). Problemele cu satul nu contenesc, așa că la 28 martie 1620 Ionașcu Stroci arată în fața lui Gaspar Gratiani voievod și a sfatului domnesc că nici mănăstirea, nici mitropolitul Anastasie Crimca nu-i fuseseră datori cu ceva tatălui său, de aceea dania către mănăstire rămânea valabilă. Pricina acestei dezmințiri o aflăm din același document: „Adevăr că am grăit de multe ori, pentrru că am avut bogată pizmă pre Sfințiia sa, căce nu ne socotiia la sărăcia noastră, pentr-aceea am făcut bogata pizmă cu gura, ear altă n-am făcutu eu nemică, nice o zapis […]am grăitu și doră am și făcut nescai zapise, într-o pizmă, ce le-am spartu și le-am băgat în foc […]”. Până la urmă, Dionisie fost episcop de Roman și Ghidion, starețul mănăstirii Dragomirna și tot soborul mănăstirii vând „satul Bârsăneștii, din ținutul Dorohoi, aproape de Cărpiniș, danie de la răposatul Stroici, fost mare logofăt. Și au vândut satul mai sus scris, Bârsăneștii, panului Ionașco cupar, pentru treisute și cincizeci de taleri bătuți […] la câmp, cu iaz pentru moară și în pădure cu loc de prisacă”. Cu acești bani, călugării voiau să termine construcția mănăstirii. Vânzarea este menționată și într-un act din <14-31> august 1635, de la Vasile Lupu, respectiv din 26 august 1635, de la Varlaam, mitropolitul Sucevei și episcopii Țării Moldovei.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
.
