spot_img
luni, aprilie 21, 2025
AcasăLocal BTElicopter solicitat pentru un bebeluș în stare critică (video)

Elicopter solicitat pentru un bebeluș în stare critică (video)

Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru transportul unui pacient în vârstă de doar 14 zile. Bebelușul, din Botoșani, a fost diagnosticat, imediat după naștere, cu o afecțiune medicală pulmonară gravă.

În urma acesteia, copilul a făcut o complicație la rinichi, ceea ce a făcut ca acest organ să nu mai funcționeze. Din acest motiv, bebelușul are nevoie urgentă de dializă. Medicii botoșăneni au încercat transferul lui în mai multe spitale din țară, pentru a fi tratat. În cele din urmă, specialiștii de la Spitalul Marie Curie și-au dat acordul, astfel că s-a decis transferul pe calea aerului.

Desfășurare de forțe pentru transport

O ambulanță cu medic a preluat copilul de la Maternitate. Acesta a fost însoțit și de un medic neonatolog, din cauza complicațiilor afecțiunii sale. “Băiețelul a fost cu stare influențată de la naștere. Pe parcursul internării starea s-a gravat, dezvoltând complicații multiple de organ, insuficiență renala acută cu anurie. A fost intubat, ventilat mecanic, încă de la naștere”, a precizat medicul primar de neonatologie Carmen Zaboloteanu, medicul șef al secției Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani.

Bebelușul va fi preluat de elicopter de pe terenul UM 01189 și va transportat până pe aeroportul Bacău. De acolo, acesta va fi preluat de un alt elicopter și transportat până la București, la spitalul Marie Curie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
48 %
1.4kmh
5 %
lun
25 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °
vin
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...